Acţiunea caritabilă al clubului „Lions” Someş Satu Mare desfăşurată în colaborare cu Spitalul Judeţean şi cu Primăria Municipiului Carei în scopul depistării şi apoi tratării persoanelor bolnave de diabet s-a bucurat de un succes deosebit.

Diabetul zaharat este una din cele mai răspândite boli cronice netransmisibile; combaterea şi tratarea lui constituie o prioritate a fenomenului „Lions Internaţional” şi a Clubului nostru .
Centrul de diabetologie Satu Mare estimează că aproximativ 4% din populaţia judeţului Satu Mare suferă de această boală. Şi mai alarmant este faptul că aproape o treime dintre aceste persoane nu sunt conştiente de existenţa bolii. Dincolo de aceste statistici şi ştiri îngrijorătoare, vestea bună este că depistat la timp diabetul zaharat poate fi ţinut sub control.
Tocmai această veste bună este motivaţia pentru care Clubul „Lions” Someş Satu Mare acordă o atenţie prioritară informării populaţiei asupra riscurilor letale pe care le prezintă ne depistarea diabetului zaharat în timp util, ajutându-i şi determinându-i totodată pe sătmăreni, în cadrul unor acţiuni riguros organizate să facă pasul corect în ceea ce priveşte cunoaşterea, prevenirea şi reducerea oricăror riscuri care le-ar putea afecta sănătatea.
Putem spune că întâlnirile sătmărenilor cu membrii Clubului Lions Someş Satu Mare şi personalul medical autorizat, au devenit deja o tradiţie, la fel cum specialiştii din cadrul Centrului de Diabetologie Satu Mare s-au dovedit a fi, an de an, parteneri reali în acţiunile noastre caritabile.
Dacă ne amintim taberele organizate an de an pentru copiii diabetici, despre care am mai informat.
Din Municipiul Satu Mare unde au fost organizate astfel de acţiuni pentru care am fost recompensaţi (foto Diploma pentru Acţiunea din 2008) nu odată de către District şi chiar de la centru din Oak Brook SUA am ajuns la concluzia că acţiunea ar fi bine să fie organizată nu doar cu ocazia „zilei diabetului” şi nu doar în Satu Mare ci şi în alte localităţi, acum a avut loc la Carei.
Membrii clubului nostru prezenţi în majoritate au contribuit afectiv prin îndrumarea cetăţenilor – trecători întâmplător prin parcul din centrul oraşului – să facă un popas în cortul amenajat cu sprijinul Primăriei pentru a se gândi şi la sănătatea lor.
La acţiunea caritabilă organizată în data de 17 iunie 2010 la Carei, au fost examinate un număr de 422 de persoane, din care 50 de persoane au fost îndrumate spre medicii de familie pentru completarea analizelor, iar un număr de 8 persoane au fost depistate cu diabet zaharat şi imediat luate în evidenţă pentru tratament şi urmărire atentă la Centrul Antidiabetic judeţean. Să nu credeţi că aceste persoane ştiau de ce suferă.
La orele 17 întreg personalul şi „leii” prezenţi au făcut bilanţul (foto din final): foarte bine.
Iată de ce obiectivul principal al „leilor” sătmăreni, constă în punerea la dispoziţia populaţiei aparent sănătoase din judeţ a mijloacelor medicale necesare testării glicemiei (ştiut fiind că un test de glicemie efectuat la timp poate preveni diabetul şi îţi poate salva viaţa) şi nu în ultimul rând un program de educare şi informare în rândul bolnavilor deja depistaţi – mai ales a copiilor – (foto cu fetiţa şi eventual alta) asupra tratamentului pe care îl implică diabetul zaharat, precum şi a învăţării paşilor necesari pentru a duce o viaţă normală, chiar şi sub spectrul unei boli considerată (cel puţin deocamdată) invincibilă.
Activităţile întreprinse în ultimii ani relevă faptul că – în ciuda numărului tot mai mare de diabetici din judeţ – cazurile depistate la timp au salvat vieţi, fapt ce ne încurajează să promovăm şi în continuare programe proprii de monitorizare şi informare a populaţiei judeţului nostru în privinţa diabetului zaharat.
Leu sătmărean, Ungur Horia Adrian





